Despre fotografie" de Susan Sontag

 ”Publicată în 1977, Despre fotografie câştigă premiul National Book Critics Circle Award for Criticism, devenind ulterior un bestseller al autoarei. Washington Post consideră volumul „o analiză splendidă a schimbărilor pe care fotografia le-a generat în felul noastru de a privi lumea şi de a ne privi pe noi înşine, în ultimii 140 de ani“. Perspectiva critică inovatoare asupra fotografiei propusă de Susan Sontag în acest volum pune sub semnul întrebării contextele morale şi estetice ale acestei forme de artă.

"Traim o epoca nostalgica, iar fotografiile promoveaza activ nostalgia. Fotografia este o arta elegiaca, a crepusculului. Majoritatea subiectelor fotografiate sunt, prin simplul fapt de a fi fost imortalizate, atinse de patos. Un subiect urat sau grotesc poate fi emotionant deoarece atentia fotografului i-a conferit demnitate. Un subiect frumos poate inspira tristete pentru ca s-a invechit sau pentru ca nu mai exista. Toate fotografiile sunt instante de memento mori. A fotografia inseamna a participa la conditia muritoare, la vulnerabilitatea si metamorfozarea altei persoane (sau altui lucru). Prin decuparea unui moment precis si „inghetarea" lui, toate fotografiile sunt martorii trecerii i muabile a timpului.

Aparatele foto au inceput multiplicarea lumii in momentul in care peisajul uman a inceput sa se transforme intr-un ritm vertiginos: in vreme ce nenumarate forme de viata biologica si sociala dispar intr-un interval scurt de timp, un dispozitiv este capabil sa inregistreze ceea ce dispare. Parisul schimbator, cu texturile sale complexe din timpul lui Atget sau Brassai a disparut aproape in intregime. Asemenea rudelor si prietenilor defuncti pas-trati in albumul de familie, a caror prezenta in fotografii ne exorcizeaza o parte din anxietatea si remuscarea cauzate de disparitia lor, fotografiile cartierelor acum demolate, ale zonelor rurale desfigurate si aride ne ofera o relatie minimala cu trecutul.

O fotografie este in aceeasi masura o pseudo-prezenta si o dovada a absentei. Ca focul dintr-un semineu, fotografiile, mai ales ale oamenilor, ale peisajelor indepartate ale oraselor din trecutul acum disparut, sunt stimulente ale reveriei. Sentimentul intangibilului evocabil prin fotografii hraneste in mod direct sentimentele erotice ale celor pentru care dorinta este accentuata de distanta."